In ce mai investim astazi?

Valeriu Nistor, Managing Partner, SOAR Management si Investitii, a realizat pentru cel mai recent numar al revistei BIZ, un top al afacerilor in care merita sa investesti in aceasta perioada.
Potrivit acestuia, in aceasta perioada exista un curent care favorizeaza fractionarea si polarizarea pietei catre extreme – foarte multe resurse sau, dimpotriva, extrem de putine. Nu este o perioada in care promovarea de activitati economice in zona pietelor intermediare este recomandata.
Daca plecam de la aceste principii, am putea sa definim cateva modele de afacere care ar putea avea succes in aceasta perioada:

• Producerea si distributia de mancare – evidenta elimina necesitatea explicarii probabilitatii ca acest sector sa continue sa functioneaza bine. Totusi, exista cateva nuante: se vand si se vor vinde produsele, in marea lor majoritate, bazate pe costurile cele mai scazute , iar calitatea devine un factor foarte putin relevant in conditiile actuale.
• De asemenea, industria bauturilor alcoolice si non-alcoolice va continua sa prospere, dar volumul vanzarilor se va muta in game inferioare calitativ. Totusi, vanzarile vor creste in volum. Va creste, totodata, productia de alcool locala, pentru consumul propriu.
• Un domeniu interesant va fi distributia de gaz lichefiat ca si combustibil alternativ pentru industria auto. Economia generata de consumul de gaz in loc de combustibil tip benzina si/sau motorina este de ordinul zecilor de procente si este sufiecient de semnificativa pentru a justifica investitia intr-o instalatie de gaz pentru autovehicule. Tot in industria auto, toate brandurile de produse consumabile si/sau de intretinere de tip uleiuri, filtre, piese, etc. care sunt pozitionate in gama inferioara vor avea un beneficiu suplimentar si vor castiga cota de piata.
• Productia si distributia de utilitati – aici ma refer la utilitatile traditionale : energie, caldura, apa. Este un moment in care , de exemplu, productia traditionala de agent termic in centrale de cartier sau/si de oras va redeveni interesanta pentru ca este mai ieftina decat productia de agent termic pe centrale de apartament. Si distributia de elemente de iluminat care vor duce la o economie de energie va avea succes.
• Afacerile de tip mestesugaresc, cooperatist, cum ar fi: cizmarie, vulcanizare, croitorie de reparatie, tamplarie, etc vor cunoaste un reviriment, pentru ca ele indeplinesc o functie esentiala intr-o perioada in care bugetele pentru investitii de orice fel sunt reduse la minimum sau chiar inexistente: intarzie decizii de cumparare care au devenit necesare, dar nu critice.
• Productia de materiale de constructie foarte ieftine, de tip caramizi de pamant, panouri de lemn, carton, va continua sa prospere, pentru ca in momentul de fata se construieste unde este absolut necesar si cu materialele cele mai ieftine. Ca o consecinta, elementele sanitare, mobilierul, care vor fi atragatoare pe piata se vor situa tot in gama inferioara.
• Distractiile mai putin costisitoare revin in actualitate: achizitionarea de DVD-uri pentru vizionarea in familie, mersul la cinema, plimbarile in parc, calatoriile de o zi care nu implica cheltuieli cu cazarea – uitasi-va ca drumul la sfarsitul saptamanii catre litoral este mai aglomerat sambata dimineata decat vineri seara! Echipamentul sportiv care va putea fi utilizat in afara salilor si terenurilor de sport si de cat mai multi membri ai familiei – de exemplu rachete de badmington, mingi de volei, etc. – vor fi printre produsele favorizate de lipsa lichiditatilor. Televiziunea va capta si mai multi oameni pentru ca va ramane singura sursa de destindere.
• In situatii dificile, exista totdeauna persoane care vor incerca sa obtina mijloace de subzistenta prin metode ilegale, astfel incat securitatea personala, a bunurilor si activelor companiilor devin subiecte cu prioritate. Activitatea firmelor care se ocupa de securitatea individuala si colectiva a persoanelor fizice sau juridice va creste si este favorizata de situatia actuala.
• In acelasi timp, exista o categorie sociala pentru care perioada de criza se manifesta la nivel filozofic, nu material. Astfel de persoane simt nevoia, in aceasta perioada, sa isi reafirme apartenenta la o alta clasa sociala si sunt dispusi sa cheltuiasca bani pentru a o face. Activitatile care promoveaza produse din gama de lux, fie ca vorbim despre delicatese culinare, moda, industria auto, calatorii foate scumpe si in locuri exotice, vor continua sa gaseasca clienti.

Mai multe informatii cititi in numarul 185 al revistei BIZ.

Data: 6.08.2009 Categorie: Dezvoltarea companiei, Managementul crizei, Strategii
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Google
  • E-mail this story to a friend!
  • LinkedIn
  • Ma.gnolia
  • MySpace
  • Netvibes
  • Print this article!
  • StumbleUpon
  • Technorati
  • TwitThis
  • Yahoo! Buzz
Comentarii: 0 Etichete: , , ,

Lasa un comentariu